Articolul ăsta nu e despre credință. E despre semne.

Am trimis mai departe destui oameni în douăzeci și cinci de ani, și de fiecare dată a fost cea mai bună ședință pe care am ținut-o cu ei. Nu fiindcă am rezolvat ceva, ci fiindcă am oprit la timp. Cel mai mare rău pe care îl poate face un consilier nu e să dea un sfat prost. E să țină lângă el, luni de zile, un om care avea nevoie de altceva.

Mai jos sunt semnele la care răspunsul se schimbă. Nu e o listă de diagnostice și nici nu poți pune un diagnostic citind un articol. E o listă de motive să suni un profesionist.

Semnele la care nu mai e vorba de consiliere

  • Te gândești să îți faci rău, sau te surprinzi dorind să nu mai fii. Aici nu se așteaptă și nu se cântărește. Se sună.
  • Nu mai poți funcționa. Nu te ridici din pat, nu mai ajungi la muncă, nu mai ai grijă de copii sau de tine.
  • Nu dormi de săptămâni, sau dormi și te trezești la fel de gol.
  • Ai atacuri de panică: inima o ia razna, nu mai ai aer, ai senzația clară că mori.
  • Retrăiești involuntar ceva ce ți s-a întâmplat. Imagini care revin, coșmaruri, tresăriri la zgomote obișnuite.
  • Mâncarea a devenit principalul lucru pe care îl controlezi, sau principalul lucru care te controlează.
  • Bei sau iei ceva ca să treci ziua.
  • Auzi sau vezi lucruri pe care ceilalți nu le percep, sau ai convingeri de care nu te poate clinti nimeni, oricât de mult te iubește.
  • La copil: a început din nou să facă pipi în pat, a încetat să vorbească, refuză școala, sau s-a schimbat brusc și nu știi de ce.
  • După naștere: nu simți legătura cu copilul, sau ai gânduri care te sperie pe tine însuți.

Dacă te-ai recunoscut într-un singur rând de mai sus, restul articolului contează mai puțin decât telefonul pe care îl ai de dat.

Ce face un psiholog și un consilier nu

Un psiholog clinician sau un psihoterapeut are formare universitară, drept de liberă practică dat de Colegiul Psihologilor din România, și un colegiu care i-l poate lua. De aici vin patru lucruri pe care consilierea creștină nu le poate oferi:

  • diagnostic, adică numirea corectă a ceea ce ai, pe criterii verificabile
  • psihoterapie structurată, cu metode testate pentru problema respectivă
  • evaluare psihologică, cu instrumente care se învață ani de zile
  • trimiterea către un medic psihiatru, atunci când e nevoie de tratament

Consilierea creștină nu are echivalentul niciunuia dintre ele. Nu fiindcă ar fi mai slabă, ci fiindcă e altceva. Am scris pe larg ce e și ce nu e în Ce este consilierea creștină.

Mai e o diferență pe care puțini o știu și care contează practic. Secretul profesional al psihologului e obligație legală, cu sancțiune. La consilierul creștin, confidențialitatea ține de codul etic pe care și l-a asumat și de omul care e. E mai puțin, și e cinstit să o știi.

Cele două lucrări nu se exclud

Aici e neînțelegerea cea mai costisitoare: că ar trebui să alegi.

Lucrez de ani de zile în perechea asta. Soția mea, Ana Estera, e psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor și lucrează separat de mine. Când într-un caz apare o dimensiune care cere profesionist, îl trimit. Când într-un caz al ei apare o întrebare de credință pe care ea nu are de ce să o poarte, ajunge la mine. Cele două lucrări sunt complementare, nu concurente, și funcționează cel mai bine când omul le are pe amândouă.

Un exemplu concret, dintre cele pe care le-am văzut de multe ori. Cineva cu depresie tratată corect, care își ia medicația și merge la terapie, rămâne cu o întrebare pe care niciun protocol nu i-o atinge: unde a fost Dumnezeu în anul ăla. Aia e o întrebare pentru consiliere. Nu e în locul tratamentului. E pe lângă el.

Ce faci concret

Dacă te-ai recunoscut în lista de sus, ordinea e simplă.

  • La risc imediat, 112. Fără ezitare și fără să te gândești dacă exagerezi.
  • Pentru sprijin emoțional pe loc, depreHUB, la 0800 0800 20, linie gratuită non-stop.
  • Pentru restul, un medic de familie sau direct un psiholog clinician. Medicul de familie e o poartă bună dacă nu știi de unde să începi, fiindcă poate exclude cauze medicale care dau exact aceleași simptome.
  • Dacă vrei un psiholog care să înțeleagă și partea de credință, există un site frate al acestuia, dedicat exact asta: psihologicrestini.ro. Nu îl pot lega de aici cu un link, fiindcă articolele de pe site-ul ăsta nu permit legături externe, dar adresa e simplă și o poți scrie direct în browser.

Iar dacă, după ce ai făcut pasul de mai sus, vrei și pe cineva cu care să duci mai departe partea de credință, îi găsești pe consilierii din director, filtrați după oraș, abordare și mod de lucru.

Nu pleca de aici cu vinovăție

Am auzit de prea multe ori varianta asta: dacă aș avea destulă credință, nu aș avea nevoie de psiholog.

Nu ține. Nimeni nu spune despre un om cu diabet că se roagă prea puțin. Cu mintea, dintr-un motiv pe care nu îl înțeleg pe deplin, s-a instalat altă măsură. Am văzut oameni care s-au rugat ani de zile pentru ceva ce s-a rezolvat în opt luni de tratament, și care ar fi avut opt luni mai bune dacă cineva le-ar fi spus mai devreme că nu e o problemă de credință.

A merge la psiholog nu e o cădere spirituală. E același gest ca a merge la medic. Am scris pe larg despre întrebarea asta în Este păcat să mergi la psiholog?, fiindcă merită tot articolul ei.

Ce nu ține loc de nimic

Consilierea creștină nu înlocuiește diagnosticul și tratamentul unui specialist în sănătate mintală. Dacă te gândești să îți faci rău, sună la 112. Pentru sprijin emoțional imediat există depreHUB, 0800 0800 20, linie gratuită non-stop. Dacă ce simți îți afectează somnul, munca sau relațiile de mai multe săptămâni, vorbește întâi cu un medic sau cu un psiholog.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce fel de consilier ai în față și prin ce diferă abordările între ele, am scris despre asta în ghidul celor trei abordări.